Ce este plomba dentară?
Obturația dentară sau plomba (cum este ea cunoscută de majoritatea pacienților) este o lucrare protetică realizată frecvent ca parte a tratamentului endodontic prin care se îmbunătățește sănătatea și aspectul estetic al unui dinte afectat de carie. Plombele sunt utilizate și pentru a repara dinții crăpați, care au suferit un traumatism puternic în urma utilizării necorespunzătoare (cum ar fi rosul unghiilor sau scrâșnirea dinților).
La clinica Dr.Vodiță nu ne limităm doar la a repara leziunile dentare, ci folosim cele mai performante materiale, care reușesc să imite foarte bine structura și proprietățile țesuturilor dentare, pentru a ascunde și corecta eventualele imperfecțiuni estetice, totul pentru a crea sau a reda frumusețea și sănătatea dintelui.
Când am nevoie de o plombă dentară?
În general, este nevoie de plombă atunci când dintele este cariat sau există găuri pe suprafața acestuia. Pentru a preveni eventuale complicații, se recomandă să consulți cât mai repede medicul stomatolog atunci când observi:
- sensibilitate dentară
- dificultate la mestecare
- pete pe suprafața dintelui (semn al prezenței cariilor)
- respirație urât mirositoare
- găuri sau fracturi pe suprafața dintelui
Din ce materiale sunt realizate plombele dentare?
Unul dintre materiale cu tradiție folosite în trecut în realizarea plombelor dentare era amalgamul, care este un compus din diverse metale cu 50% mercur. Acesta are o rezistență mecanică foarte mare, dar are o culoare inestetică (gri), iar mercurul din compoziția sa poate fi nociv pentru organism. De aceea, amalgamul este contraindicat și nici nu mai este folosit în prezent.
Cel mai folosit material pentru plombe dentare în prezent este compozitul (chimio sau fotopolimerizabil). Acesta este o rășină care imită foarte bine structura dintelui și are o putere de adeziune foarte mare.
Compozitele moderne prezintă o gamă largă de culori şi nuanţe special create pentru reconstrucţia dentară cu translucenţă şi transparenţă diferite. Obturaţiile cu aceste materiale au o rezistență superioară în timp şi un aspect estetic excelent. Mai mult decât atât, s-au dezvoltat şi materiale compozite ce eliberează ioni de fluor, special pentru tratamentul cariilor dentare la copii şi adolescenţi.
Restaurările ceramice realizate în cabinetul de tehnică dentară pe un mulaj al dintelui necesită mai multe etape de lucru și sunt un pic mai costisitoare, dar își justifică prețul din plin. Ceramica are o durată de viață cu mult superioară oricărui alt material folosit în realizarea plombelor dentare, astfel că reprezintă o metodă de reparare a dinților pe termen lung.
La clinica DrVodiță din București avem un tehnician dentar dedicat pacienților clinicii noastre, fapt ce facilitează rezultatul și reduce cu mult timpul de așteptare, adică vei beneficia de mai puține vizite “de probă”, iar timpul de execuție va fi mai rapid.
Procedura de obturaţie dentară
În urma unui consult, medicul stomatolog va decide dacă este nevoie de una sau mai multe obturații dentare. Inițial, se îndepărtează ţesutul afectat de carie şi se curăţă zona. Apoi, se inserează în cavitatea curăţată oricare dintre materialele descrise mai sus și se expune la lumină ultravioletă pentru a se întări mai rapid. După fixare, dentistiul va șlefui plomba, asigurându-se că poți mușca fără niciun disconfort. Întreaga procedură se realizează sub anestezie locală, astfel că obturația dentară nu este deloc dureroasă.
Prețurile unei plombe denatre variază de la caz la caz. Unul dintre factori îl reprezintă profunzimea cariei. Aceasta poate fi superficială, medie sau profundă. Dacă pacientul are o carie superficială, nu este nevoie decât de un singur strat de material. Pentru caria medie se folosește un strat (plomba propriu-zisă) sub care se adaugă material de obturație de bază. Pentru cariile mai grave, se pot folosi chiar și trei straturi. Un alt factor care influențează costul total este suprafața afectată de carie. Cu cât caria este mai extinsă, cu atât cantitatea de material folosit crește.
Dureri după procedura de obturație dentară?
Cât timp este vorba despre o sensibilitate moderată, care permite păstrarea activităților zilnice obișnuite acest disconfort este normal. Durerea persistentă și intensă impune consultul unui medic stomatolog. La nevoie, se poate aplica în ziua efectuării plombei un medicament împotriva durerii.
Iată ce mai poți face în cazul în care simți disconfort după plombarea unui dinte:
- Mestecă încet și mușcă ușor din mâncare.
- Evită mâncărurile lipicioase.
- Evită băuturile foarte reci sau foarte calde.
- Nu mesteca alimente tari (nuci, bomboane sau gheață)
Cât timp rezistă o plombă dentară?
În funcție de cât de bine este îngrijită, o plombă poate rezista până la 6-8 ani. Este indicat însă ca în această perioadă să se efectueze controale periodice şi, la nevoie, să se înlocuiască plomba uzată, deoarece este posibil să se modifice la contactul cu dintele şi să favorizeze apariţia unei carii secundare. Așadar, asigură-te că faci vizite regulate la dentist, pentru ca medicul să îți verifice plombele și să le poată înlocui înainte să cauzeze probleme.
Când și de ce cad plombele dentare?
O plombă dentară poate cădea din cauza scrâșnirii frecvente a dinților (bruxism), a salivației abundente, fie din cauza unei carii prea mari care nu permite o bună aderență a materialului, fie o plombă veche a cărei structură s-a degradat. În acest caz, este important să mergi cât mai repede la medicul stomatolog pentru a-ți înlocui plomba căzută și a împiedica astfel pătrunderea bacteriilor sau a resturilor alimentare care pot determina apariția cariilor.
Exact ca şi dintele natural, un dinte plombat se poate caria, fie pe altă suprafaţă, fie pe lângă obturaţie (plombă) dacă nu este îngrijit corespunzător.
Cum ai grijă de dinții plombați?
Dinții ce au fost tratați prin obturație dentară nu au nevoie de o îngrijire specială. Totuși, pentru a prelungi durata de viață a unei plombe, dar și pentru a avea o sănătatea orală puternică, trebuie să ai o rutină zilnică de îngrijire, pe care să o respecți cu sfințenie.
Vizitele periodice la medicul stomatolog, spălatul pe dinți de cel puțin două ori pe zi, folosirea aței dentare sau a periuțelor interdentare, dar și utilizarea apei de gură te pot feri de multe probleme dentare.
În prezent, obturațiile dentare reprezintă o metodă sigură și rapidă de a trata dinții cariați. La clinica Dr. Vodiță, echipa noastră de medici cu peste 16 ani de experiență în stomatologie acordă o atenție deosebită acestei proceduri, rezultatelor obținute și confortului pacientului. Monitorizăm în permanență nivelul de confort al fiecărui pacient în parte, astfel că poți apela la oricare dintre proceduri fără teamă de durere!
Te așteptăm la un consult stomatologic gratuit să discutăm despre cum poți menține și îmbunătăți sănătatea și frumusețea zâmbetului tău.